O mamă își crește cu greu cele cinci fete

 In
NecesarLei1500
43%
Donaţii PrimiteLei648
 

Detalii caz

Detalii

Beneficiari Direcţi – 6
Numãr Membri Familie – 0
Venit Lunar Familie – 0.00
Localitate – Onesti
Mediu – ----Select----

Necesar

Alimente – 500.00
Rechizite – 500.00
Haine – 500.00

Șase suflete trăiesc într-o locuință socială, fără utilități precum apă caldă, lumină, căldură în județul Bacău. Mama își crește modest fetițele (Marian, Daniela – 7 ani, Rebeca – 13 ani, Ana -14 ani, Estera – 15 ani), singură, fiind divorțată de tatăl copiilor ei încă din 2006. Se descurcă foarte greu, iar în ciuda unui handicap locomotor, mama fetițelor muncește pentru a-și  crește frumos copilașii, fiind angajată la salubritate pentru 660 lei lunar. Pe lângă salariul femeii, singura sursă de venit lunară o reprezintă alocațiile copiilor în valoare de 420 lei, din cauza faptului că această familie nu are rude, după cum a spus mămica “ne avem doar unii pe alții și pe Dumnezeu”.

Două dintre fetițe, Ana și Estera, au suferit interventii chirurgicale din cauza unui ganglion în zona gâtului  (Ana) precum și o intervenție din cauza unei arsuri grave pe o mână (Estera), mama neavând banii necesari pentru tratamentul post-operator. În ciuda unui ordin de evacuare, a durerii sufletești și a durerii fizice, toate fetițele au medii bune la școală, peste media 8. Rebeca a câștigat medalia de bronz pentru lupte libere, iar Ana are o pasiune foarte mare pentru sportul practicat, dansul.

Vorbind cu mama, foarte emoționată de telefonul nostru, aceasta a spus că tot ce își dorește pentru copiii ei este ”să învețe carte pentru a ajunge domni”, însă le lipsesc rechizitele, hăinuțele, precum și veniturile necesare. Este o familie greu încercată de soartă, însă optimistă, cu credință în Dumnezeu, precum și cu speranta că sufletele bune îi vor ajuta să se dezvolte armonios. Orice ajutor contează!

Adresa familiei pentru colete postale este:

NEDELCU MARIA LUMINITA

Municipiul Onesti, judetul Bacau, strada Daciei, nr.3, scara A, etaj 2, ap 11

CUM PUTEŢI AJUTA

Donațiile în bani se pot face în conturile Fundației Mereu Aproape cu menţiunea “Nedelcu Maria”

CIF 18212553:
în lei: RO63BRDE450SV57339384500 deschis la BRD GSG SMCC, Cod SWIFT: BRDEROBU

în Euro: RO31BRDE450SV23761534500

sursa foto: povertyinsights.org

Donează online cu cardul și susține povestea
10RON 30RON 50RON Altã Sumã
Nume
Prenume
Tara
E-mail

*Sistemul proprietar de tranzacţionare dezvoltat de EuroPayment Services utilizează soluţii anifraudă avansată care, împreună cu sistemul „Verified by Visa” de la VISA şi „MasterCard SecureCode” de la MasterCard, duc la diminuare riscurilor asociate tentativelor de fraudă electronică. EuPlătesc.ro vă oferă o soluţie de tranzactionare rapidă, solidă şi sigură prin certificate de securitate SSL (Secure Socket Layer).

Recent Posts

Leave a Comment

Start typing and press Enter to search