Compania Sika sprijină educația din România

În România din mediul rural, există copii cărora fenomenele meteo le dictează dacă pot sau nu ajunge la școală, pentru că nu au haine groase sau încălțăminte corespunzătoare. Există copii care nu mai pot fi atenți la ore, pentru că foamea de dă dureri și copii care se grăbesc să mai prindă lumina soarelui, pentru a-și putea face temele. Pentru toți aceștia și pentru accesul lor la educație, am organizat competiția Cupa „Mereu Aproape”. Ne-am luptat să oferim a 50 de copii sprijin financiar pentru a-și putea continua studiile. Însă, de cele mai multe ori, bătăliile grele pot fi câștigate doar alături de parteneri puternici.

Un astfel de partener este Sika România care, de doi ani, ne este partener unic și în proiectul Tabăra Copilăriei, dedicat tot copiilor din campania noastră Schimbă o Viaţă. Au răspuns cu promptitudine la fiecare solicitare a noastră, ei fiind extrem de implicați în educația copiilor care au nevoie de sprijin fiinanciar, preocupați de investițiile în viitor și dispuși să ne fie alături. 

***

Sika România, subsidiară a concernului elveţian, a fost înfiinţată în 2002, iar incepând cu luna iunie 2008 a dat în folosinţă fabrica de aditivi de la Braşov – prima unitate de producţie Sika din România. În plus, Sika a inaugurat în acest an şi cea de-a doua fabrică din România, la Căpuşu Mare, judeţul Cluj, unde va produce atât mortare speciale, cât şi mortare folosite ca adezivi.

Compania este lider de piaţă în domeniul aditivilor pentru betoane, a pardoselilor industriale, sistemelor de membrane pentru acoperişuri, a consolidărilor cu fibre de carbon, dar şi a mortarelor speciale.

Mulțumim că ne ajută să ajutăm!

Recommended Posts

Start typing and press Enter to search