Susține un premiant

Elevii din școlile din România sunt și cei care, deși își fac temele fără greșeli, de cele mai multe ori îndură foamea sau merg la școală cu același ghiozdan rupt și peticit, pe care l-au folosit și frații mai mari. Elevii din România sunt și cei care, deși își fac temele la lumânare sau la lampa cu gaz, de cele mai multe ori sunt fără greșeli. Sunt și cei care, deși sunt tentați să renunțe la școală pentru a-și ajuta părinții în gospodărie, aleg să n-o facă și să finalizeze anul școlar din nou cu coroniță.

Ei sunt premianții care nu au avut norocul unei copilării lipsite de dorințe neîmplinite. Ei sunt copiii extraordinari cu o ambiție cu care la un moment dat pot muta și munții, atât de mult își doresc să schimbe ceea ce părinții lor au putut să ofere. Ei sunt micuții de excepție pe care noi, alături de voi, ne dorim să îi susținem să-și poată continua studiile, să aibă parte de șanse egale și să ajungă acolo unde își doresc. Numai astfel România noastră, a tuturor, poate fi mai bună. Susține și tu un premiant!

Dacă îți dorești să ajuți unul din copiii premianți, dar fără posibilități, pe care îi cunoști prin intermediul nostru, o poți face printr-o donație financiară, materială sau prin PayPal, menționând numele copilului pe care vrei să-l susții să-și continue studiile.

Donează speranță!

Start typing and press Enter to search