Mamă, bunică bolnavă și 3 copii minunați
Detalii caz
Detalii
Necesar
O mamă singură își îngrijește cei trei copii (Ana – 15 ani, Gabriel – 12 ani, Valentin – 10 ani), precum și pe bunica acestora care suferă de Alzheimer. Stau în București, într-o locuință sărăcăcioasă, foarte modestă, fără un frigider, ori o mașină de spălat. Din cauza faptului că bătrâna nu poate fi lăsată singură în timpul zilei, mama copiilor, Maria, este nevoită să lucreze noaptea în cadrul unei firme care asigură curațenia clădirilor de birouri.
Crescuți cu credință de Dumnezeu, această familie este ajutată din când în când de oamenii cu suflet mare de la biserică, cu alimente, însă banii le lipsesc cu desăvârșire. Vorbind cu mama lor am aflat că există zile în care copiii nu au parte la micul dejun decât de puțină pâine. Cu toate acestea, ei nu sunt descurajați, triști, dimpotrivă, Ana, Gabriel și Valentin sunt niște copii bine-crescuți, educați, cuminți și cu rezultate bune la școală. Tatăl acestora a murit într-un accident rutier încă din timpul în care Maria era însărcinată cu ultimul copil, iar alte rude care să le ofere ajutorul nu au. Femeia mai susține faptul că, deși a avut multe încercări, nu a renunțat niciodată să lupte, să muncească pentru copiii ei, să aibă grijă ca cei mici să își facă temele, să aibă ce mânca și să le pregătească, după puterile ei, mici bucurii. La momentul de față, din cauza diferenței mari dintre cheltuielile familiei și salariul mic pe care îl câștigă, Maria a strâns datoria de 25 milioane la chirie.
Ea nu cerșește, se zbate singură în condiții fizice și psihice grele pentru a crește copilașii și pentru a sprijini un om bolnav, care necesită o grijă specială, un tratament, precum și o atenție sporită. Maria este un model de curaj și generozitate, un model de credință și un om care luptă pentru familia ei, și nu un om care o abandonează.
Orice ajutor pentru cei mici, precum rechizite, alimente, hăinuțe, contează enorm pentru ei și cu siguranță le-ar aduce niște zâmbete pe chip!
Adresa familiei: Str. Spiru Haret, 7B, etaj 1, scara 2, ap 8, sector 1, București.
CUM PUTEŢI AJUTA
Donațiile în bani se pot face în conturile Fundației Mereu Aproape cu menţiunea “Maria Dumitrescu”
CIF 18212553:
în lei: RO63BRDE450SV57339384500 deschis la BRD GSG SMCC, Cod SWIFT: BRDEROBU
în Euro: RO31BRDE450SV23761534500
*Sistemul proprietar de tranzacţionare dezvoltat de EuroPayment Services utilizează soluţii anifraudă avansată care, împreună cu sistemul „Verified by Visa” de la VISA şi „MasterCard SecureCode” de la MasterCard, duc la diminuare riscurilor asociate tentativelor de fraudă electronică. EuPlătesc.ro vă oferă o soluţie de tranzactionare rapidă, solidă şi sigură prin certificate de securitate SSL (Secure Socket Layer).


