Au găsit în sfârșit o căsuță, dar au pierdut dreptul la hrană
Detalii caz
Detalii
Necesar
Familia Platon a trăit ani de zile pe străzi. S-au spălat în apa râului și au dormit pe băncile din parc, sub cerul liber. Când, în sfârşit, au găsit o cameră în care să stea, au fost nevoiţi să dea, la schimb, masa caldă pe care o aşteptau în fiecare săptămână. Motivul pentru care nu mai pot primi o masă caldă la Cantina social din Ploiești este faptul că noul domiciliu se află în altă localitate – Lipănești.
Unul dintre pereți este foarte crăpat, iar casa stă să se dărâme. Nu au posibilitatea să o repare pentru că cei trei trăiesc cu nici 900 de lei, pensiile de handicap ale Livianei și Nelu. Ei sunt amândoi bolnavi și, de multe ori, găsesc puterea să zâmbească în fața singurei bucurii pe care o au împreună: băiatul lor, Gabriel. Gabi este foarte isteț și își dorește să devină avocat. Spune că partea lui preferată a acestei meserii este faptul că poți apăra oameni.
Ne dorim să-i ajutăm cu alimente și bănuții necesari pentru a renova casa.
Haideți să le întindem o mână de ajutor!
Pentru cei care își doresc să ajute aceste suflete, donațiile în bani se pot face în conturile Fundației Mereu Aproape, cu menţiunea “Familia Platon”
în Lei: RO63BRDE450SV57339384500
în Euro: RO31BRDE450SV23761534500
in Lire: RO 69 BRDE 450 SV 4251 960 4500
deschise la BRD GSG SMCC, Cod SWIFT: BRDEROBU, CIF 18212553
*Sistemul proprietar de tranzacţionare dezvoltat de EuroPayment Services utilizează soluţii anifraudă avansată care, împreună cu sistemul „Verified by Visa” de la VISA şi „MasterCard SecureCode” de la MasterCard, duc la diminuare riscurilor asociate tentativelor de fraudă electronică. EuPlătesc.ro vă oferă o soluţie de tranzactionare rapidă, solidă şi sigură prin certificate de securitate SSL (Secure Socket Layer).


