Trofeul Star Salvator, dedicat “Premiantelor fără acoperiș”!
De astăzi, ținem la loc de cinste un trofeu al empatiei, al emoției, al puterii de a dărui și al iubirii pentru oameni.
Am primit Trofeul Star Salvator pentru proiectul „Construim împreună pentru Premiantele fără Acoperiș” în cadrul Galei Star Salvator.
Cărămidă peste cărămidă
Totul a început gândindu-ne: “Cum ar fi ca, într-o zi, casa din imagine să fie înlocuită de un adevărat cămin, iar „biroul” improvizat să devină un birou adevărat pentru studiu?” Povestea celor două surori premiante din Fundulea ne-a impresionat din prima clipă.
Alături de emisiunea Star Salvator de la Antena Stars, am pus la “treabă” o vedetă pentru ele și le-am văzut primele lacrimi de bucurie în ochi. Dar n-am vrut să ne oprim aici. Casa în care locuiau stătea să cadă pe cele patru suflete, fetițele și bunii lor părinți, așa că am zis – hai, la treabă, putem face o nouă casă!
Dacă a fost greu? Nici nu mai contează când vezi fericire pe fața lor. Am lucrat mai ceva ca piticii din țara lui Gulliver, am transformat zilele caniculare în petreceri cu bătăi cu apă, ne-am șters fruntea și am continuat. DOUĂ LUNI de zile, un grup unit de voluntary și mulți donatori, doar de atât am avut nevoie… și am ridicat O CASĂ, un acoperiș pentru “Premiantele fără Acoperiș”.
Mulțumim!
Ne face mare plăcere să le mulțumim celor care au crezut în acest proiect. Este o mare bucurie că vă avem alături, fără voi acest vis nu s-ar fi îndeplinit, poate… niciodată.
Andreea Surghie, Fundația Mereu Aproape: „Nimic nu ar fi fost posibil fără toți cei care s-au implicat în această acțiune. Și aici vorbesc despre firmele care au donat materiale (Dedeman, Far-est, Fabryo, Depozitul Anion), dar și despre oamenii care au crezut în proiectul nostru și au venit să lucreze ca voluntari sau au donat bani.
Multe mulțumiri lui ROBERT SHOBER pentru donațiile considerabile necesare realizării acestui vis”.


