Baraca, casa familiei Berchi
Detalii caz
Detalii
Necesar
Pentru familia Berchi, dragostea înfloreşte într-o baracă de şase metri pătraţi, construită cu sudoare şi sacrificii de cei care au în palme destinul a trei copii, de şase, cinci şi doi ani (Ioana, Alex şi Petruţa).
Au puţin de tot, dar îşi iubesc copiii şi asta le dă forţă să meargă mai departe, să lupte pentru a le oferi ce -i mai bun celor mici.
Locul acesta, prea mic pentru cinci suflete, le-a devenit casă în urmă cu doi ani, înainte de naşterea celui de-al treilea copil. Stăteau până atunci împreună cu socrii, dar nu au vrut să-i încurce, aşa că au căutat să închirieze o locuinţă. Din nefericire, banii nu le-au fost suficienţi prea mult timp, iar cheltuielile suplimentare chiriei n-au mai putut fi acoperite, aşa că la scurt timp s-au gândit la această soluţie, de a-şi construi o casă a lor, din cele mai ieftine materiale de construcţie.
Locuiesc la marginea localităţii Nireş, Dej, între patru pereţi din lut, lemn şi pietre şi un acoperiş cam şubred, care adăposteşte dormitorul, bucătăria şi baia, toate în aceeaşi încăpere.
Tatăl câştigă circa 900 de lei pe lună, iar vara lucrează pe şantier, departe de casă, pentru alţi câţiva lei. Din banii câştigaţi vara trecută, a reuşit să le cumpere copiilor îmbrăcăminte şi încălţăminte, să poată merge la grădiniţă.
Ioana (şase ani) şi frăţiorul ei mai mic (cinci ani) merg la grădiniţă zilnic, iar mezina familiei, Petruţa, care are aproape doi ani, rămâne acasă cu mama sa.
Ce îşi doreşte această familie modestă? Ei speră ca următorii ani să fie mai buni din punct de vedere financiar, să-şi poată construi o locuinţă decentă. Pentru ziua de mâine, ei îşi doresc să aibă ce pune pe masă, departe de sărăcie.
http://observator.tv/social/5-suflete-intro-cocioaba-de-lemn-141867.html
CUM PUTEŢI AJUTA
Puteți dona direct în conturile Fundației Mereu Aproape, cu menţiunea “Corina Berchi”
CIF 18212553:
în lei: RO63BRDE450SV57339384500 deschis la BRD GSG SMCC, Cod SWIFT: BRDEROBU
în Euro: RO31BRDE450SV23761534500
Pentru orice detalii, ne găsiţi la 0769.084.879
*Sistemul proprietar de tranzacţionare dezvoltat de EuroPayment Services utilizează soluţii anifraudă avansată care, împreună cu sistemul „Verified by Visa” de la VISA şi „MasterCard SecureCode” de la MasterCard, duc la diminuare riscurilor asociate tentativelor de fraudă electronică. EuPlătesc.ro vă oferă o soluţie de tranzactionare rapidă, solidă şi sigură prin certificate de securitate SSL (Secure Socket Layer).


