Elena Smădu are 7 lei pensie
Detalii caz
Detalii
Necesar
Elena Smădu are o bătrâneţe nu grea, ci foarte, foarte grea. Are 80 de ani, este din Dichiseni, Călăraşi, şi “trăieşte” dintr-o pensie care-i ajunge să-şi ia şapte covrigi! Pensia îi revine după nouă ani de muncă la CAP, în mijlocul câmpului.
“Mama Lenuţa”, cum îi spun cu drag vecinii, e văduvă de 19 ani şi nu are copii. De atunci, practic, a început drama pentru ea, rămânând fără căldura sufletească a soţului şi cu prea puţini bani pentru o bătrâneţe liniştită. Ea nu cerşeşte, deşi nevoia ei de alimente, lemne şi medicamente este URIAŞĂ!
Drama bătrânei este trăită alături de alte două suflete, care au probleme grave de sănătate – un tânăr de 28 de ani, care trăieşte datorită dializei şi care se află pe lista de transplant renal, şi bunicul acestuia, un bărbat paralizat, de 80 de ani, cu un picior amputat. Nici bătrâna nu a fost ferită de probleme de sănătate, ea are o rană deschisă la picior, de nouă ani netratată, care îi fură somnul în fiecare noapte.
De ei toţi are grijă Iuliana Coman, de 44 de ani, nepoata pensionarei. Viorel este fiul ei, iar acesta aşteaptă din clipă în clipă cu sufletul strâns (pentru că nu are bani) să fie chemat la spital pentru transplant. Cu toate aceste probleme de sănătate, Viorel lucrează, pentru că nu are de ales.
Este o poveste mult prea tristă, iar VOI sigur nu veţi rămâne indiferenţi.
Bătrâna locuieşte pe strada I.L.Caragiale, nr.17, localitatea Dichiseni, comuna Dichiseni, judeţul Călăraşi.
CUM PUTEŢI AJUTA
Puteţi dona prin reţeaua Telekom de telefonie fixă, formând:
0 900 900 630- 10 euro/apel
0 900 900 632 – 3 euro/apel
0 900 900 634 – 5 euro/apel
*Nu se percepe TVA.
SAU direct, în contul “Schimbă o viaţă”, cu menţiunea “Elena Smădu”
CIF 18212553:
RO63BRDE450SV57339384500 deschis la BRD GSG SMCC, Cod SWIFT: BRDEROBU
Pentru orice detalii, ne găsiţi la 0769.084.879
*Sistemul proprietar de tranzacţionare dezvoltat de EuroPayment Services utilizează soluţii anifraudă avansată care, împreună cu sistemul „Verified by Visa” de la VISA şi „MasterCard SecureCode” de la MasterCard, duc la diminuare riscurilor asociate tentativelor de fraudă electronică. EuPlătesc.ro vă oferă o soluţie de tranzactionare rapidă, solidă şi sigură prin certificate de securitate SSL (Secure Socket Layer).


