Familia distrusă de VIOLENȚA tatălui

 In
NecesarLei1000
52%
Donaţii PrimiteLei520
 

Detalii caz

Detalii

Beneficiari Direcţi – 0
Numãr Membri Familie – 0
Venit Lunar Familie – 0.00
Localitate – Comuna Drăgănești, sat Șoimărești
Mediu – Rural

Necesar

alimente – 500.00
intretinere copii – 500.00

Familia Peiu este, într-adevăr, o familie frumoasă. Mama, Marilena Peiu, își iubește copiii foarte mult și, în ciuda dramei pe care a trăit-o cu tatăl acestora, a reușit să le ofere o educație exemplară și să-i încurajeze să dea tot ce au mai bun la școală. Copiii învață foarte bine, sunt elevi și studenți model, chiar olimpici.familia peiu

Din nefericire, în această familie, violența a fost o lungă perioadă de timp cea care a făcut legea… pentru că așa a considerat tatăl că trebuie să-și trateze femeia de lângă el și copiii aceștia nevinovați. Însă, de aproape doi ani, Marilena Peiu și cei cinci copiii ai săi au plecat de acasă, pentru că situația ajunsese insuportabilă.

 Mângâierile tatălui, înlocuite cu chin

Pentru familia Peiu, noțiunea de familie nu a  avut loc în casa lor. Încă de când copii erau mici, soțul Marilenei a început să o supună la chinuri și umilințe. A fost bătută, pentru motive absurde, inventate în special după câteva pahare de alcool. Ea a suportat tot calvarul de dragul copiilor, pentru că și-a dorit și mamă și tată pentru ei. Dar umilința a fost prea mare – bărbatul a bătut-o cu furtunul, cu tigaia în cap până i-a sărit smalțul, i-a aruncat o secure în frunte care i-a lăsat semn pe viață, i-a spart nasul de două ori, dar cel mai grav a fost că totul se întampla în fața copiilor.

Nici copiii nu au scăpat de furia tatălui – au fost scoși de acesta dezbrăcați în frig, iarna și îi agresa fizic. Cel mai trist este că aceștia au suferit traume psihice, cu care se vor lupta pentru a le șterge din minte și suflet.

Copii care se luptă cu viața, copii care merită mai mult
Mihaela – 19 ani, Mădălina – 16 ani, Iulian – 14 ani, Maria – 8 ani și Petru  – 17 ani, sunt comorile Marilenei. Ea îi ține la pieptul ei pe primii patru, Pentru fiind în grija tatălui.

Greu de crezut, dar demn de admirat este faptul că acești copii, în ciuda a ceea ce au văzut în familie, au mers pe drumul lor, au învățat foarte bine și suntem siguri că sunt aproape de o șansă la o viață frumoasă de acum înainte. Mihaela a participat la multe olimpiade, a avut rezultate extraordinare, iar acum este studentă la Suceava. Nici Iulian nu s-a lăsat mai prejos, el este olimpic la matematică și latină și își dorește să urmeze Facultatea de Matematică. De asemenea, Mădălinei îi plac limbile străine, a avut chiar șansa unui schimb de experiență în Franța, însă nu a avut bani să meargă.

Acești copii minunați au trăit moment greu de îndurat și au fost grav afectați, Mihaela și Petru fiind internați la psihiatrie, din cauza a ceea ce vedeau în familie.

După ce a plecat de acasă, pe 31 iulie 2014, primul lucru pe care l-a făcut mama a fost să își caute de muncă, să poată îngriji copiii, iar acum are grijă de un bătrân. După ce au locuit o perioadă la internat, s-au mutat într-o casă unde locuiesc și acum, la mila proprietarilor. Doar că, până de Paști, ei trebuie să elibereze locuința.

Cât despre ajutor din partea tatălui, acesta nu a plătit pensia alimentară niciodată.

Își doresc o casă a lor

Familia locuiește acum în satul Şoimăreşti, comuna Drăgăneşti, județul Neamţ. Marilena s-a acomodat în satul acesta și are vecini buni, iar cel mai mult își dorește să trăiască în continuare liniștită alături de copii ei. Pentru asta, ar avea nevoie de o casă acolo, un cămin al lor.

Sperăm că autoritățile nu vor rămâne indifferente la această poveste și nici voi, oameni frumoși!

Mulțumim!

CUM PUTEŢI AJUTA

Puteți dona direct în conturile Fundației Mereu Aproape, cu menţiunea “Marilena Peiu”

CIF 18212553:
în lei: RO63BRDE450SV57339384500 deschis la BRD GSG SMCC, Cod SWIFT: BRDEROBU

în Euro: RO31BRDE450SV23761534500

Pentru orice detalii, ne găsiţi la 0769.084.879

Donează online cu cardul și susține povestea
10RON 30RON 50RON Altã Sumã
Nume
Prenume
Tara
E-mail

*Sistemul proprietar de tranzacţionare dezvoltat de EuroPayment Services utilizează soluţii anifraudă avansată care, împreună cu sistemul „Verified by Visa” de la VISA şi „MasterCard SecureCode” de la MasterCard, duc la diminuare riscurilor asociate tentativelor de fraudă electronică. EuPlătesc.ro vă oferă o soluţie de tranzactionare rapidă, solidă şi sigură prin certificate de securitate SSL (Secure Socket Layer).

Recent Posts

Leave a Comment

Start typing and press Enter to search